Thoughts(Chapter 2)

Am indraznit sa visez. Am indraznit sa sper. Am indraznit sa imi asum riscuri atunci cand nenumarate voci imi spuneau ca ar trebui sa renunt. Am indraznit sa imi ridic privirea chiar si atunci cand am cazut si toti radeau de mine. Am continuat sa indraznesc, sa visez si sa sper. Ceea ce nu indraznesc sa fac...e sa renunt.
Pur si simplu stau clipe intregi incercand sa-mi imaginez o viata fara Tine, insa fara reusita. Dincolo de Tine nu vad decat suferinta, singuratate, zbucium, nonsens. De aceea nu indraznesc sa renunt la Tine. Nu pot. Mi-e atat de teama de ce va deveni viata mea fara Tine, incat continui sa lupt, sa sper si sa visez ca intr-o zi voi ajunge la inaltimea asteptarilor Tale, ca vom putea fi impreuna. Datorita indraznelii am ajuns unde sunt. Ea e cea care ma insotit la picioarele tale, ea e cea care ma tine acolo si de aceea nu vreau s-o pierd... Indraznesc caci acum sunt ceea ce nu am fost - sunt fericita alaturi de Tine.

Am inteles ca TOTI oamenii care au cautat fericirea au indraznit. Asadar leprosii s-au intors in familiile lor dupa atatia ani de singuratate si respingere din partea societatii. Vietiile lor s-au schimbat intr-o clipita doar pentru ca au indraznit. Zacheu a indraznit sa isi doreasca sa Te vada doar pentru o clipa si Viata a intrat in casa lui.. Imi amintesc de indrazneala lui Petru si un fior ma trece din cap pana in picioare. A indraznit si a umblat pe ape pana la Tine. In mijlocul multimii, o femeie a indraznit sa se atinga de poala hainei tale si boala ei a fost invinsa... Nu Te-ai plans niciodata cand atat de multi Te-au deranjat. Atunci cand Ioan a murit si vroiai sa Te retragi intr-un loc pustiu sa-Ti plangi prietenul si verisorul, multimea Te-a urmat. Au indraznit la Tine chiar daca stiau de pierderea suferita. Tu nu Te-ai plans, in schimb Ti s-a facut mila si ai vindecat pe bolnavi. I-ai ales pe ei in loc sa Te alegi pe Tine. Cel mai important e ca atunci cand cineva a indraznit sa-Ti ceara, sa Te priveasca, sa iti vorbeasca sau doar sa Te atinga, viata acelui cineva s-a schimbat in totalitate.
De aceea doresc, vreau sa fac parte dintre acei care au indraznit si au primit atingerea Ta divina...
Nu vreau sa fiu de partea lui Pilat care desi stia ca esti nevinovat, Te-a condamnat doar pentru ca nu a indraznit sa-nfrunte multimea. Nu vreau sa fiu la fel ca Iuda, care neindraznind la poala crucii tale si-a pierdut viata nu odata ci de doua ori. Nu vreau sa fiu asemenea tanarului bogat caruia i-a lipsit indrazneala de a renunta la tot pentru a avea totul in Tine. Nu vreau sa fiu asemnenea preotilor si carturarilor care pur si simplu nu au indraznit sa creada ca Tu chiar venisei, ca Tu erai Mesia... Nu vreau si nu doresc...


Atunci cand stiu ca Ti-am gresit, da-mi indrazneala sa Te mai rog pentru iertare chiar si atunci cand eu nu cred ca mai exista pentru mine. Doamne, da-mi indrazneala atunci cand am pierdut-o sau in nesabuinta mea vreau sa o ingrop... Da-mi indrazneala, e ruga mea Tata...

http://www.youtube.com/watch?v=pVc6LXl1J3M ( beautiful song )

Thoughts (Chapter 1)

Stau in fata tastaturii chinuindu-ma sa scriu ceva. Incep sa ma intreb daca chiar am talent la scris sau doar mi se pare. E goala. Camaruta cu inspiratie e goala. Cred ca acesta e "avantajul" de a sta toata ziua in casa. Nu ai de unde sa iti extragi inspiratia. Simt ca si cum o parte din mine, odata atat de activa, e bolnava. Nu gasesc nimic de ce sa ma agat. Nici o farama... Tot la ce se poate gandi mintea mea acuma, e serialul acela idiot care nici macar nu imi place... Sunt atat de plictisita.Poate sezonul e de vina...
In momentul de fata as vrea sa fiu pe un varf de munte sau sa fac scufundari intr-un
golf din Asia. Sau daca nu sa ma plimb pe strazile Parisului sau cu o gondola in Venetia. De ce nu, chiar si in parcul de acasa. Numai aici sa nu fiu, tastand idiotenii.
Oricum ar fi, viata e scurta si nu merita irosita plictisindu-te. Daca vrei sa iesi pe fereastra de la camera ta si sa tipi, fa-o! Daca vrei sa alergi in ploaie, alearga! Daca vrei sa te arunci de pe pod, nu te arunca!
 Ideea e ca viata uneori ne pare atat de goala, tocmai deoarece ne lipseste ce e mai important din ea. Si acum o sa fiu sincera cu voi din moment ce am scris tot ce mi-a trecut prin minte: uneori ne oprim la lucrurile astea nesemnificative ale vietii in loc sa ne concetram pe esenta ei. Si poate va intrebati care e aceea?! Nu sunt eu filozoafa sau om cu intelepciune giganta, insa ceea ce cred- cred cu putere. Dumnezeu e esenta vietii. In jurul lui se invart toate lucrurile care ne pot da fericire, pace si implinire. Atat timp cat pasesti alaturi de El pe drumul vietii, aceasta nu iti va satisface nevoile doar pentru o clipita ci pentru totdeauna. Placere adevarata a vietii nu sta intr-o baterie care poate fi descarcata. Vedeti voi, de cele mai multe ori incercam sa umplem golul

pe care il simtim inlauntrul nostru cu aceste placeri trecatoare in loc sa ne extragem
esenta direct din Dumnezeu. Alaturi de El nu te vei simti niciodata nefericit si gol.
Alaturi de El nu iti va fi niciodata foame si nici sete. Alaturi de El este viata care merita traita!

Sa fi plictisit ti se permite, deoarece atunci ai mai mult timp sa stai in pat si sa iti dai seama de anumite chestii pe care poate nu le-ai inteles inainte. In incercarea de a ne face palpitanta viata, am pierdut obiectivul central. Cand plictiseala te loveste si te pune la perete sau in pat, ramai acolo si gandeste-te la lucrurile pe langa care ai trecut cu atat de multa usurinta si pe care nu le-ai luat in seama nici macar o secunda in itinerariul tau efemer. Atunci ai parte de cele mai mari ganduri... de cele mai mari surprize.