I wont fall !

Incerc sa imi gasesc cuvintele... Uneori imi e atat de greu sa scriu ceva, parca mi-ar lipsi orice abilitate de a ma exprima. De obicei asta mi se intampla atunci cand sentimentele imi sunt messed up. In ultimele zile mi-am vazut cerul albastru, frumos, transformandu-se in cel mai urat gri posibil pe lumea asta. Uneori viata poate fi atat de urata... Zilele trecute, mai exact joi, pe cand eram inca la cursuri, am primit o veste proasta. Am facut ce am stiut mai bine. Mi-am tras un zambet pe fata si am parasit sala. Afara ploua incet. Aerul era proaspat si revigorant. Mi-am deschis umbrela si am pasit pe trotuarul umed. Drumul spre casa a fost lung si sec. Nu puteam gandi foarte multe. Cand am ajuns in fata blocului, nu prea aveam chef sa intru inauntru. Asa ca am facut o plimbare. Doar eu, umbrela mea, James Blunt si Dumnezeu. In momentul acela, credeam ca sunt doar eu cu umbrela si cu James. Insa azi pot spune ca Dumnezeu nu m-a parasit, chiar daca am pretins asta cateva zile. Eram suparata si manioasa. De ce a permis sa se intample asa ceva? De ce nu face El nimic? De ce tace? De ce nu e acolo cand aveam nevoie de El? Adevarul e, ca El niciodata nu plecase - eram doar orbita de durere, eram intrigata si nu puteam vedea dincolo de suferinta. Am uitat ca trebuie sa ma incred in Dumnezeu. Am uitat de dragostea Lui, de  promisiunile Lui. Am uitat ca El nu face nimic fara sa nu aiba un scop bine stabilit, un plan care lucreaza spre binele nostru. Inca nu inteleg si nici nu vad cum aceasta ar putea sa se transforme in ceva bun, insa aleg sa ma incred in El. Daca El m-a iubit atat de mult incat si-a sacrificat propriul Fiu pentru mine, macar atat ii datorez - increderea mea. Stiu ca El nu va parasi familia mea sau pe mine.
 In ultimele zile am primit multe incurajari pentru care sunt foarte multumitoare. Unele persoane m-au sfatuit, altii s-au rugat pt mine iar altii mi-au dat imbratisari. M-am simtit cu adevarat binecuvantata si ii multumesc lui Dumnezeu pentru aceste persoane. Daca esti dispus sa vezi... nu ai cum sa nu iti dai seama de dragostea lui Dumnezeu, chiar si atunci cand treci prin probleme. El lasa in viata ta oameni care sa te incurajeze si care sa te iubeasca. Oamenii care sa te sprijineasca, sa-ti stearga lacrimile sau sa planga cu tine :)) Depinde de situatie... Unelte in mana Creatorului. O data, eram acasa la sora mea si aveam grija de nepoteii mei. Nu-mi amintesc exact situatia, dar stiu ca eram suparata si cateva lacrimi si-au facut loc pe obrazul meu. Nepotelul meu, sa fi avut pe atunci 2 ani, a venit la mine, nu a spus nimic, ci doar mi-a sters lacrimile si m-a imbratisat. Era doar un copil dar cumva a stiut ca nu sunt in regula. Am simtit in imbratisarea lui, imbratisarea Tatalui si a fost cea mai dulce imbratisare...amintire pe care o voi pretui intotdeauna. Nu suntem niciodata singuri, si nu inteleg de ce uneori ne incapatanam sa credem asta. De ce atunci cand dam de greu, ne intoarcem imediat sa ii reprosam lui Dumnezeu? De ce ii suntem multumitori doar atunci cand primim lucruri bune, dar atunci cand suntem pusi la incercare, ne razvratim in doi timpi si trei miscari?
As vrea sa iti pot spune de ce Dumnezeu ne incearca uneori. Chiar si eu as vrea sa stiu de ce o face. De ce permite anumite lucruri sa se intample... Stiu doar ca aurul in foc se curateste si ca El vede dincolo de astazi, El cunoaste viitorul. El vede persoana care sunt astazi, persoana care as putea fi si prin ce trebuie sa trec ca sa ajung acolo. Daca am intelege tot ce lucreaza si tot ce are in minte, nu ar mai fi Dumnezeu.
Nu stiu cum e Dumnezeul tau sau cum il vezi tu pe Dumnezeu sau daca ai unul...
Insa iti pot spune despre Dumnezeul meu...Oh... E atat de bun, atat de multa dragoste si pace cata am gasit la El, nu am gasit in lumea intreaga si nimeni nu a putut sa imi dea ce mi-a dat El. Nu stiu de ce sunt incercata, dar azi aleg sa ma incred in El. Il iubesc atat de mult si stiu ca nu ar face nimic sa ma raneasca. Iar daca a sosit timpul ca unele persoane dragi din viata mea sa ma paraseasca, stiu ca El imi va umple golul lasat de plecarea lor. Stiu ca nu ma va parasi si nici nu ma va lasa sa disper. Stiu ca imi va fi intotdeauna aproape, asa cum mi-a fost si pana acum. Mereu credincios, indiferent de comportamentul meu. M-a iertat de nenumarate ori si de nenumarate ori m-a ridicat pe bratele Lui atunci cand nu mai puteam inainta. Stiu ca o va face si de data aceasta. Parca il aud soptindu-mi "Putin credincioasa", privindu-ma trist si apoi aplecandu-se sa ma ridice...
N-am facut nimic sa merit o asemenea dragoste...si totusi o simt in fiecare dimineata inundându-mi inima...

"Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
 bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
 ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! –
 „Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.
 Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. "

                                                          ( Plangerile lui Ieremia 3:21-25)