Thoughts (Chapter 5)

Well,  in momentul de fata sunt la tara… un mic sat numit Suaras.  Veriile copilariei in mare parte aici le-am petrecut. Au trecut  exact 3 saptamani de cand m-am intors acasa si inca nu m-am saturat de frumusetea care ma inconjoara. Nu ma refer la gropile din asfalt sau  mizerile aruncate aiurea cand recipientul pentru gunoi se afla la doar 2 metri mai in fata. Vorbesc de frumusetea satului. Frumusetea naturii neatinse inca de prostia omului. (Mi-e teama ca in curand va disparea orice urma de natura si urbanismul ii va lua locul…) E atat de liniste si CALM aici.  Satul natal al tatalui meu este extraordinar. Asezat intr-o vale, inconjurat pretutindeni de movile imense verzi, presarate ici-colo cu livezi si strabatut de 2 vai, Suaras este un sat care te “fura” intr-o clipeala. Pentru o zi sau mai multe vei putea chiar sa uiti de grijile care te apasa… Aici cerul parca e mai albastru si norii parca nu sunt atat de intunecati.  E Suaras – satul natal al tatalui meu.

Cum as putea spune ca sunt saraca? Cum m-as putea plange cand am binecuvantarea de a ma bucura de aceste minunatii… cel putin pentru acum?    Vara trecuta am cunoscut o tipa din America, Jenny.  Ne plimbam aiurea si nu contenea sa se minuneze de fiecare copac, fiecare fir de iarba netaiat , de traiul simplu, de o floare, sau de ciripitul unei pasari...  (eram in oras…) Imi zicea ca trebuie sa  ne simtim atat de binecuvantati ca ne putem bucura inca de salbaticia naturii… In momentul respectiv am ras in gandul meu si  imi ziceam ca nu putea vorbi serios… I mean, suntem cam cu 50 de ani in urma lor…practic suntem primitivi. Insa dupa ce am locuit 3 luni intr-un loc destul de pustiu, fara prea multa vegetatie am ajuns sa imi dau seama despre ce vorbea. Parca nici gropile nu le mai vad atat de bine.:)) Serios acuma... Iubesc tara aceasta, dar nu iubesc oamenii corupti. Si cei din urma sunt motivul pentru care atat de multi romani isi fac camine dincolo de granitele ei. 

Sa nu ma intelegeti gresit, voi cei care imi cititi gandurile, cand voi zice: Oare toti scriitorii isi gasesc atat de greu un subiect despre care sa scrie? Nu ma cred scriitoare, ci mai degraba  o sclava a cuvintelor. Cand eram mai mica, pe vremea cand toate fetele aveau jurnal cu lacatel,  mi-am cumparat si eu, nu unul ci mai multe. Chestia era ca nici macar nu stiam ce sa scriu in ele. Vedeti voi, pe atunci nu eram decat o copila, nu am strabatut furtuni, nu am fost doborata de valuri, nu am avut parte de experiente care sa ma marcheze sau incercari care sa-mi descopere izvorul cuvintelor. Crescand, acestea m-au izbit tot mai mult, tot mai des… Viata mea se transforma incet incet intr-o cursa a alegerilor. Am inceput sa fiu chinuita de alegeri, bantuita de consecinte, lovita de incertitudini. Toate aceste lucruri negative cat si pozitive m-au condus incet incet pe drumul cuvintelor.  L-a inceput alegeam cuvinte la nimereala si le asezam una langa alta in speranta ca va iesi ceva.  Imi citesc adeseori primul jurnal in care am reusit sa pun cateva ganduri si ma amuz copios. Eram tare saraca in cuvinte pe atunci.  Cu timpul am tot inaintat pe drum. Am inceput sa-mi dau seama de combinatii. Am inceput sa invat culoriile lor si cum ar trebui asezate in asa fel incat buchetul sa arate frumos. Uneori cand un sentiment nu imi dadea pace, incercam sa scap de el prin scris. (Ati auzit de terapie scrisului nu? Pentru mine de cele mai multe ori functioneaza.) Ei bine, nu intotdeauna am reusit sa gasesc cuvintele care sa descrie exact ce simt. Cautam zile intregi pe sub pietre,  dupa copaci si tufe de macies, insa nu le gaseam. Pe cateva si acum le mai caut si continui sa sper ca le voi gasi.

Cutiuta mea inca mai are loc de cuvinte. Nu sunt foarte multumita de numarul lor. Incerc sa inaintez pe drum, insa uneori e atat de cald si nici un izvor nu se iveste pe cale. Ma asez la umbra unui copac si parca astept sa cada cuvintele din el, ceea ce nu se intampla binenteles.  Azi de exemplu am putut auzi cuvintele strigand sa trec la treaba… Am ascultat nu cu foarte mult chef si am inceput sa scriu “Well,  in momentul de fata sunt la tara… un mic sat numit Suaras.  Veriile copilariei…”